Please stop calling me, I'll call you back some day...

    Well, well, well….cu ce ne confruntam astazi?

    De undeva din adancuri se mai aude putin vocea inecata a constiintei mele care parca ma roaga sa fiu mai cenzurata, sa fiu mai ingaduitoare… ca sa o spun direct, imi cere sa tac si sa-mi vad de treaba mea astazi.

    Poate o sa tac… dar nu acum.

   Eu am fost crescuta si educata in spiritul tolerantei tuturor atitudinilor nepotrivite, a ingaduintei supreme si al unui dezinteres desavarsit fata de actiunile oamenilor din jurul meu si  a tinut placa inca mult dupa ce am plecat de acasa (la scoli, a nu se intelege “in lume”, desi…) . Ei si ce face o fata care a fost educata sa se poarte exemplar in societate dar acest comportament fiind “usor” impotriva firii ei naturale ( si aici intervine genetica)? Lasi capul in jos de fiecare data cand ti se cere (cred ca sunt mult prea subtila: cand spun “ti se cere” ma refer la replicile acela pe care le primesti cand tot ce vrei sa faci e sa trantesi un “bitch slap” peste fata celui ce graieste) dar cumva nu te simti confortabil s-o faci. Si faci asa un an, doi, cinspe’, douzeci cand deodata te trezesti la o varsta si-ti dai seama ca ai dezvoltat personalitati multiple (si nu e intodeauna un lucru bun ;)  ). Si defapt sunt oameni care stau langa tine de multi, multi ani, unii chiar de o viata care habar n-au ca tu doar te prefaci si te joci cu ei si ca nu esti tu cu ei.

    Acum ca a ajuns sa-mi placa jocul asta stiu ca e strict problema mea si ca asta este o consecinta a comportamentului disimulat si al caracterului inhibat atata amar de vreme, dar cateodata e obositor.

    Am ajuns in punctul acela in care vreau sa fac doar ce-mi place, cu cine-mi place si cat imi place. Printre minunatele mele calitati cu care am fost inzestrata de Natura se numara si imaginatia, pentru care sunt poate cea mai recunoscatoare… Asa ca am ajuns sa inventez tot felul pe povesti si situatii pentru a-mi justifica actiunile, dar daca e s-o iau pe-a dreapta cine vrea sa poarte urmatorul dialog:

Stai pe canapea acasa si suna telefonul:

-Alo?

- Salut, ce mai faci, n-am vorbit cu tine de 743 de zile, esti bine?

- Da…

-Da… da… Si ce ai mai facut de cand nu te-am vazut?

-Bine…

- Ar trebui sa ne intalnim si noi sa-mi povestesti cum a fost la nunta ta, cum e copilul , apropos, am aflat ca erai insarcinata de la un vecin al unui coleg al baiatului de la statia de la care alimentezi masina de 2-3 ori pe luna!!!!

- …. “WTF????” murmur pentru mine… (aia de la benzinarie n-au alte drame pe care sa le discute cu vecinii, a stagnat pretul petrolului in ultimul timp, nu si-a mai rupt nimeni o unghie? )

- Deci, ce zici?

- Pai n-am chef, sincer… dar sa stii ca sunt bine, copilul e bine, te-as intreba cum esti tu, dar nu sunt curioasa si mi-e greu sa fac conversatie de politete acum… ascult un playlist tare in fundal si nu pot sa ma relaxes  ca trebuie sa ma concentrez la conversatia asta cu tine… Te superi daca vorbim alta data? Suna-ma tu ca eu sigur o sa uit sa ma gandesc la tine!

Sau stai relaxat, toamna, la o terasa in centrul orasului:

-          De cand nu te-am mai vazut, tot te-am sunat, dar nu mi-ai raspuns la telefon, ce faci?

-          Uite am iesit sa beau un Latte si sa ma bucur de dupa-amiaza asta placuta.

-          Aaa… dragut… Ai auzit ce a facut aia, nu credeam ca e in stare de asa ceva, cum a putut, nu pot sa     inteleg (intre timp trage un scaun si da sa se aseze la masa)…

-          Scuza-ma, dar nu ma intereseaza ce a facut ea, n-am nicio parere despre asta, nu vreau sa-mi consum   energia gandindu-ma si nici sa-mi stric buna dispozitie fortandu-ma sa te ascult pentru urmatoarea       ora, cand , te rog sa nu te superi, astazi nu am chef sa te ascult sau sa te vad, si cu siguranta nu vreau   sa iei loc la masa.  Poate in alta zi. Sper ca esti ok in rest (si va rog sa ma credeti ca nu e nimic  personal, dar pur si simplu nu vreau sa socializez cu anumite persoane in anumite zile)

-          Aaaa…aaa.a… Esti o nesimtita, esti rea, esti insensibila, cum poti sa-mi spui asa ceva, nu mai vreau   sa te vad niciodata, ma duc sa iau un flacon de diazepam impreuna cu  o sticla de whisky sa uit de     tot si sa mor jignita…

-          N-am vrut sa te supar… macar te-ai gandit bine… nu o sa suferi cazand intr-o coma profunda din   care se pare ca nu vrei sa te mai trezesti, see ya!

           Asa ca inventez tot felul de scuze cand sunt in situatiile de mai sus sau atunci cand fac lucruri pe care eu mi le doresc si altii nu le inteleg (trebuie sa vorbim si despre asta intr-o zi). 

    Si mai am multe astfel de scenarii fanteziste la care apelam de cate ori am fost pusa in situatiile de a face conversatie in momentele, locurile sau cu persoanele pentru care nu eram pregatita. Si cu toata sinceritatea o spun ca era vorba doar de sincronizare… In alte momente, sau alte imprejurari mi-ar face o placere deosebita sa-mi petrec timp cu ele, dar daca in momentul in care sunt sunata si spun politicos ca n-am niciun chef de conversatie in momentul ala, ma indoiesc ca alta data mai suna, sau ca nu ma trezesc cu telefonul inchis in nas sau ce urasc mai mult tot felul de fete si pufnituri din varful boticului bosumflat…

   De ce tot timpu tindem sa credem ce e mai rau despre o persoana si nu putem doar sa concidem ”eh, azi n-are chef, e ok ,ma duc sa fac niste piscoturi”. Sunt genul de om care prefera sa ia ea legatura cu oamenii cand are dispozitia s-o faca, decat sa fie contactata in cele mai proaste momente…

Era odata o replica intr-un film: "She can always reach me, but I can't ever get her...." – Well, I’m that girl, it’s nothing personal, I’m just not in the mood for smalltalk , unless is something big and then you can text me and I’ll call you back!