Listen to Their love
Buzele ii sunt subtiate intr-o incercare de zambet. Isi aduce aminte de el. Am rugat-o sa-mi povesteasca despre ea, despre tineretea ei, despre fericirea ei.
Are un brat firav pe care acum atarna o bucata de piele moale fara viata. Degetele tremurande inca poarta unghiile date cu lac rosu. Intre ele fumega o tigara... Are o privire seducatoare in ciuda celor 70 de ani ai ei. Inca priveste pe sub gene, fixandu-te cu privirea, o privire ce inca poate fi intimidanta.
Privirea... a fost cel mai mare atuu al tineretii ei. Iti poti da seama ca nimic nu ar fi stat in fata acestei priviri, nimeni nu i-ar fi rezistat. Are o eleganta distinsa inca si acum, in vorbe, in gesturi, in felul in care inca incerca sa se poarte pe sine prin apartament in timp ce merge sa toarne doua cesti de cafea pentru a invalui povestea ce urmeaza in aroma ei preferata, aroma de cafea proaspata.
A fost o femeie frumoasa desi iti dai seama cu greu acum, insa dovada stau fotografiile ei pe care le pastreaza intr-o caseta muzicala. Nu sunt multe... si ciudat e ca se regasesc doar cativa ani din viata ei in acea caseta. Anii pe care i-a petrecut alaturi de el. Singurii ani in care a trait. A fost marea ei iubire, dar ea a aflat asta tarziu, mult prea tarziu...
Avea vreo 30 de ani cand l-a cunoscut. Deabia se dezmeticise si scosese capul in lumea. Fusese crescuta intr-o "colivie" iar de acolo a ajuns prea devreme stapana in casa ei alaturi de un tanar fiu de general. S-au jucat frumos o vreme doar ca ea devenise prea buna la jocul acesta si incepuse sa se plictiseasca.
Asa a ajuns sa-l cuoasca pe el. La un dineu pe care il organizase socrul ei. Ii este recomandat ca Secretar de Stat in guvernul perioadei respective. In momentul in care mana lui a atins-o pe a ei ceva a durut-o atat de tare incat deabia si-a inabusit scancetul. Au povestit toata seara. Ba chiar avea impresia ca la un moment dat incepuse sa si inventeze povesti doar pentru a-i captiva atentia si a nu o lasa sa plece.
Il chema Nicolae Ghirescu si avea o poveste foarte lunga. Ca si viata sa pana atunci. Se indrepta spre 60 de ani. Era vaduv si tatal a doi baieti plecati in lume, deja, de o vreme. Anii peste el trecusera, sau el peste ani, defapt. Avea o statura impunatoare. Fata bine conturata de o linie geometrica a maxilarului, o gura dreapta si doi ochi patrunzatori. Avea un spate puternic si un pas sigur ce-i purta cu demnitate trupul prin incapere. Nu era tanar si nici frumos, dar avea ceva ce pe ea a facut-o sa vibreze in seara aceea. Si a continuat s-o faca sa se simta asa cativa ani in continuare, in fiecare zi din timpul ce l-au avut impreuna. Dealtfel scurt.
El a iubit-o ca un nebun, dar nu a stiut cum sa-i spuna. I-a aratat-o asa cum a putut. Cum a simtit. A venerat-o si a pretuit-o in ficare zi incepand din seara aceea pana cand a murit, trei ani mai tarziu in urma unui infarct. Asa au spus medicii. Ei nu stiau ca inima lui n-a mai putut suporta atat iubire. Dar i-a oferit cea mai intensa experienta din viata ei. Cea mai vibranta dragoste invelita intr-o dorinta sfasietoare, arzatoare. II era frica sa-i marturiseasca ce simte pentru ea ca sa n-o sperie. Nu credea ca este capabila sa inteleaga la varsta ei aceste trairi.
Dar i-a fost recunoscator pentru tot ce i-a daruit. Ii era recunoscator pentru orice zambet aruncat. Pentru fiecare privire cu care il sageta. Pentru sarutarile ei pasionale. Pentru parfumul pe care il lasa pe pielea lui in noptile de vara . Il bucurau si furiile ei, pentru ca el o cunostea mai adanc decat se cuostea ea sau orcine alcineva o intalnise. Si cel mai mult ii era recunoscator pentru visele si vorbele ei din noptile adanci luminate de luna alba. Erau singurele dati in care ea ii spunea ca il iubeste. Ii spunea lui, in visele ei nebune. Ii spunea cat il iubeste si cum si de ce si pana cand. Ea nu ar fi recunoscut-o nici macar pentru ea. Era prea mandra si credea ca dragostea e o slabiciune. Dar el o iubea si mai mult si mai patimas si nu se ferea sa i-o arate cu fiecare respiratie. El stia, el simtea, el o cuostea.
Dar timpul a inceput sa fuga dupa ce, parca, s-a oprit in loc pentru ei. Si brusc el n-a mai fost. Si atunci ea a inteles ce i se intamplase. Subit viata a scuturat-o cu o forta nimicitoare si a ridicat-o si arucat-o peste stanci. Si s-a facut tandari. Atunci a inteles cat l-a iubit si cat a iubit-o el. Atunci a inteles ca tot ce i s-a intamplat a fost extraordinar. Si nici nu s-a mintit ca o sa treaca mai departe la urmatoarea ei iubire. Asa dragoste patimase si nimicitoare nu o sa mai traiasca nici ea si poate nici altele. Asta nu se intampla oamenilor obisnuiti. Nu e pentru toata lumea, nu e o optiune, nu e un moft. Se intampla doar celor mai norocosi si mai nenorociti dintre noi.
Astazi, dupa patru veacuri, vorbeste cu emotie cand se uita pestre fotografiile lor. Nu l-a uitat, nu a uitat nimic, nici macar o secunda din timpul lor impreuna, nu a uitat.
Un singur regret are, ca nu i-a spus ce a fost el pentru ea. Dar pe atunci nici ea nu ar fi reusit sa articuleze cuvintele ce ar fi putut exprima gandurile ei, ganduri ce le-a descoperit dupa ce el nu a mai fost.
Ea nu stie ca, in schimb, ii spunea in noptile cu luna alba tot ce sufletul ei stia. Nici el nu a mai apucat sa-i spuna. Dar in curand o sa-i spuna. O asteapta. Si ea stie asta.
Fericirea ei va veni in ultima ei clipa aici, si prima clipa in bratele lui, acolo... pentru totdeauna.
Pentru cei ce si-au pierdut speranta, pentru cei ce nu mai cred...
