The Street

Friday, August 3, 2018

The fog

    Ceata...tot timpul am fost fascinata de fenomen. Ploaia are nostalgia ei, curcubeul e plin de speranta iar neaua e plina de realism... vantul e transant, implica actiunea. Asta e ceea ce imi transmit mie aceste fenomene si dintre toate ceata e cea care ma fascineaza, ma intriga, ma transpune.

    Privesc deasupra laptop-ului si intreaga vale e inundata de ceata. Am observat-o de la primele intentii. Nori timizi se ridicau dintre brazi si incet incet au invaluit tot cuprinsul. Terasa e umeda, la fel si masa, si tastatura, paharul de vin si pielea mea.

    E frig, dar nu pare sa ma deranjeze ... ma trimite cu gandul in timp... in timp ce ceata ma cuprinsese pe mine, mintea mea, ochii... nu vedeam mai departe de tine, nu vedeam prin tine. M-am mintit mult, luni, ani... credeam in tine. De fapt, acum cred ca ma mint. Nu credeam in tine, credeam in mine si mai mult de atat, credeam in povesti. Credeam ca am avut noroc si o eroare a sistemului mi-a permis mie sa castig, sa traiesc povestea fericita... Si cum era vorba de o eroare, ma gandeam ca nu o va observa nimeni, ca Universul nu va incerca sa o repare pentru ca nu cumva sa fie nevoit sa accepte ca a gresit. Ca o sa ma lase pe mine in pace si o sa-l preocupe restul milioanelor de suflete. Ca o sa controleze si o sa supervizeze restul dinamicii pe care o are in dominatie, iar pentru ca eu am fost o eroare, o sa ma uite, o sa ma lase sa-mi traiesc fantezia.

     Dar nu a fost asa... si-a dat seama ca pe mine nu ma mai poate controla si ca eu sunt determinata sa fac din fantezia asta realitatea mea si sa pot sa demonstrez lumii ca eu am controlul. N-am luat in calcul cat de slab esti tu, cat de coruptibil si influentabil. Cat ti-e de frica si ce suflet mic si speriat zace in pieptul tau puternic.

    La inceput te-am perceput asa cum proiectam eu idealul. Dupa aceea a trecut putina vreme si am inceput sa te privesc, te vedeam, dar credeam ca pierd eu piese din puzzle. Incepusem sa te accept si sa cred ca si tu constientizezi ceea ce se intampla, ceea ce esti, ceea ce sunt. Si am avut rabdare, si intelegere, si ti-am oferit spatiu si ghidare si corectii si iertare... Dar tu nu ai inteles nimic din toate acestea. Erai prea absorbit de egoul tau care te facea sa te simti indreptatit, ca meriti ceea ce traiesti, ceea ce iti ofeream. Tu nu meritai, eu eram buna, prea buna pentru tine, prea intelegatoare, prea idealista. Tu nu te cunosti, tu nu ai vazut ce am vazut eu in tine, ce am creat pentru noi. Credeai ca in sfarsit cineva iti recunoaste valoarea. Dar tu nu o aveai si asta nu ai inteles, eu ti-am oferit-o in speranta ca o sa te ridici la nivelul ei si o sa o poti gasi definitorie pentru tine.
 
     Atata minciuna si frica si neasumare si evitare... toate astea m-au atins pe mine, m-au lovit, m-au doborat. Oricat m-am luptat cu ele si nu am lasat ca ei sa vada... ca tu sa vezi... Nu voiam sa te impovarez, credeam ca intelegi mai greu si ai nevoie de timp... Dar nu, m-ai lovit de atatea ori cu felul in care ma percepeai. Si am cazut si nu mai puteam sa ma ridic. Si am inceput sa ma agat de cei din jur, si am vorbit si nu am mai mintit... si tu ai plecat.

     Nu mai plangeam, nu mai aveam cu ce, nu mai simteam nimic, ai stins si ultima scanteie din sufletul meu.

     Am acceptat ca nu esti ceea ce am crezut eu ca poti fi. Am acceptat ca nu muncesti, ca doar astepti recunostinta. Nu iti dai seama ca nu asa functioneaza lucrurile? Nu exista "the easy way". Ca lucrurile bune vin prin munca grea si dedicare, implicare, asumare?

    Si ai plecat si eu te-am lasat. Parca as fi cazut in gol. Nu mai simteam nimic. Nu mai aveam emotii si pentru asta te-am urat, pentru ca mi-ai luat capacitatea de a simti...

    Intr-o seara am povestit cu M. Si el era ca mine. Si nu intelegea. El credea ca e vorba de frica. Eu nu cred asta. Si am povestit mult in seara aceea. Si am mai povesti si dupa aceea, si alte seri, si alte nopti... Si multe tigari uitate in scrumiera si pahare de vin atinse de buze. Si ne pierdeam in vorbe si in fum, in asternuturi si imbratisari. Si am inceput sa zambesc, sa rad. Sa astept, sa anticipez. Am inceput sa simt. Si ne jucam, si ne incurcam si povesteam. Impartaseam si invatam amandoi, ne detasam de ce am fost. Mi-a rupt sfoara de care stateam agatata si am putut sa respir din nou. Eram pe pamant, il simteam sub mine. Tare, umed, viu.

    E tarziu si stelele cad peste mine. E frig si e totul umed. As vrea sa citesc cateva pagini... ce poveste... e atat de brutala si totusi delicata. Dar poate voi reveni alta data la paginile pe care le citesc...

    Voiam doar sa-ti spun ca ai gresit mult... dar nu mai conteaza acum... nu am putut sa te invat, nu ai stiut sa vezi, sa cresti, sa intelegi. Oamenii nu pot schimba alti oameni, noi o facem prin trairile pe care le avem. Mie imi place sa schimb lumea mea, sa ma schimb si o fac progresiv, continuu. Imi pare rau sa observ dupa atata vreme ca tu nu te-ai schimbat, nu ai schimbat nimic... decat declarativ si ai fost incoerent si in final am inteles ca esti limitat si nu ai deschidere spre emancipare.

    Eu nu sunt pentru tine... eu visez si imi traiesc visurile... Ofer, muncesc, dedic timp si atentie, efort si emotie, suflet si minte...









Tuesday, March 27, 2018

Running around

    Timpul nu sta sa ne astepte... Nu asteapta sa ne gandim, sa ne hotaram, sa cantarim... Alegerile le facem noi si alegem chiar si atunci cand nu actionam si nu decidem nimic. Si atunci va trebui sa-ti asumi acest fapt.

     Cand in viata ti se ofera o sansa ai cateva secunde sa decizi cum actionezi si acesta va fi drumul pe care il alegi si va trebui sa ti-l asumi. Se spune ca facem alegeri folosindu-ne ratiunea dar si aceasta este dirijata de emotie. Asta explica cum doua persoane pentru care s-a creat acelasi mediu si puse in aceasi situatie vor face alegeri diferite. Acestea vor fi activate de o emotie pe care majoritatea nu o recunosc.

    Tu ce ai ales? Esti convins ca a fost bine? Ce simti? Esti usurat, respiri mai bine? Dormi mai linistit? Te simti eliberat? Nu?! Desi stii ca a fost lucrul cel mai bun pentru tine? 

    De aici trebuie sa-ti continui drumul ales, nu te mai poti intoarce pentru ca nimic nu o sa mai fie la fel. Dar asta poate fi un lucru bun... sau?! Avem regrete? Le recunoastem? Le acceptam? Sau suntem atat de orgoliosi si de convinsi in superficialitatea noastra ca nu a fost nimic, doar un episod? Si ce faci daca de-a lungul vietii o sa revii tot timpul aici? Daca gandul, dupa ce cutreiera luni, ani, revine? 

    Se zice ca trebuie sa traim acum dar fara proiectii in viitor, fara sperante si visuri, fara planuri nu ai o motivatie. Nu poti sa construiesti, nu evoluezi. Ramai acelasi om simplu, superficial care te-ai format.. ti-e frica de tine si de ce e in jurul tau, ti-e frica de necunoscut, de esec, de responsabilitate si implicare. Cauti atatea optiuni pentru ca nu vrei sa fii limitat din cauza ca nu stii ce te completeaza, ce te face fericit. 

     Optiunile ne dau impresia ca suntem in control cand defapt creeaza o stare de confuzie si de frica de a nu scapa ceva mai bun. Asta pentru ca nu ai definite principiile, valorile, limitele astfel incat sa stii cand ceva e suficient pentru a trai multumit si linistit. 

    Traim stresati, incarcati de adrenalina, intr-o viteza fantastica si folosim aplicatii pentru a ne reaminti evenimente, obligatii, aniversari. Nu mai avem timp sa gandim, actionam in baza experientei, inertiei si ne plangem ca suntem nefericiti? Dar avem fericirea definita? Intelegi si apreciezi linistea pe care o simti in bratele ei? In privirea ei? In emotia ei?... In ce inima crezi ca esti capabil sa trezesti o emotie? In oricare? In toate? In multe? Nu, doar intr-una... acea emotie. 
Dar daca nu asta iti defineste fericirea las-o sa moara, sa planga si caut-o pe a ta... Asta e singurul lucru care conteaza. Sa fim impacati si linistiti cu noi, cu alegerile noastre pentru ca nimeni nu traieste pentru tine sau prin tine.

   Lasa totul in urma si cauta in continuare.... desi s-ar putea sa nu gasesti niciodata iti ramane speranta ca nu se poate ca experienta noastra sa se rezume la alergatura asta, sa speram, sa simtim, sa visam. 

Nimic nu doare mai tare ca atunci cand alegi sa nu mai speri....






Monday, August 17, 2015

Where was I?


...Si imediat a trecut si vara, cel putin din punct de vedere calendaristic.

    Pentru mine au fost cateva luni haotice, pline de neprevazut, solicitante. Am trecut, printre multe altele, si printr-un proces de introspectie care m-a facut sa-mi schimb prioritatile si sa-mi dozez altcumva timpul si energia, in general resursele.

    Am cunoscut foarte multi oameni si ca norocul am intalnit si tipologii diferite fata de cele pe care le cunoscusem pana acum, am aplicat tehnici de comunicare si abordari pe care pana acum le cunosteam doar in teorie si spre surprinderea mea am constatat ca poti schimba perceptia sau abordarea altora prin felul in care tu reactionezi in fata lor sau ii abordezi (tot timpul am considerat ca atitudinea oamenilor din jurul tau poate fi o reflexie a comportamentului tau fata de ei, mai ales daca ai tactica si rabdare;trei ani de practica cu un copil mic m-au ajutat in dezvoltarea unor abilitati de comunicare :) ).

    Dar cel mai important lucru pe care l-am aflat e acela ca daca esti dispus sa faci eforturi, ai o ambitie de neclintit si poti sa depasesti micile obstacole, ai un tonus psihic pozitiv, esti deschis si stii sa primesti sau sa interpretezi sansele din jurul tau, practic nu exista nimic intre tine si lucrurile pe care ti le doresti.

    Perseverenta si dorinta de a evolua sunt trasaturile de caracter necesare pentru a obtine mici satisfactii in viata (acele mici bucurii care impreuna pot defini o viata ca fiind fericita) , insa acestea nu dau rezultate daca stau pe o fundatie construita din frustrari, nemultumiri, rautate si agresivitate.

    O mana intinsa altcuiva sau o ureche dispusa sa asculte nu inseamna un pas inapoi, un bolovan legat de picior sau timp pierdut ci intotdeauna duc catre experiente noi. Iar daca stii sa fructifici aceste experiente asta se numeste evolutie, nicidecum stagnare. Cei ce nu stiu sa extraga lucruri noi sau invataturi din propriile lor experiente fie ele si negative sau chiar din experientele altora vor avea un drum ingreunat in viata plin de hopuri si cazaturi acumuland frustrari si invidii si nemultumiri.










Saturday, June 27, 2015

You are my toy!

     Conjuncturile si persoanele dintr-un anumit moment din viata ta iti paveaza drumul in viata ... Eu cred ca e falsa afirmatia "iti construiesti singur viata", desi ai avea impresia ca e vorba de deciziile pe care le iei tu, e vorba, defapt, de deciziile pe care le iei tu in conjunctura respectiva si influentat de persoanele cu care interactinezi in acel moment.

     Daca pastram toate datele problemei si schimbam doar o persoana, care nici nu trebuie sa aiba un rol principal in acea sceneta, rezultatul ar putea fi altul.

     Nu cred ca cunosc nici macar o persoana care sa aiba profesia la care visa in copilarie, sau daca cunoasteti voi, cu siguranta nu cred ca cunoasteti macar o persoana care sa aibe viata pe care si-o imagina la 12 ani ca o va avea ca adult.


    Si daca vorbeam de profesii crezi ca ai fi azi tot in acelasi punct daca primul tau job ar fi fost in alt domeniu sau la o alta companie? Daca te-ar fi recrutat o alta persoana care sa nu-ti fi lasat o impresie placuta despre companie sau mediu de lucru ai mai fi acceptat postul?

     Citeam zilele trecute un aricol pe LinkedIn despre cei ce sunt pusi in pozitia sa recruteze persoane pentru animite companii si ce greu e sa gasesti persoana potrivita pentru un anumit job. Dara sa vorbim despre situiatia cealalta, atunci cand recruterul nu este potrivit pentru jobul ce-l are si-ti inputa din start o sansa extraordinara pentru ca nu stie sa te citeasca pe tine ci scruteaza superficial o foaie din care nu intelege mare lucru daca nu-i sar in atentie cateva cuvine pe care stie el ca trebuie sa le caute in CV.

    De-a lungul timpului am cunoscut tot felul de persoane care reprezentau companiile pentru care lucrau, prea putine mi-au lasat o impresie placuta ceea ce e pacat deoparece iti pot influenta deciziile care le iei pentru viata sau cariera ta.

    De partea cealalta am cunoscut  persoane extraordinarr care m-au facut sa-mi doresc sa lucrez alaturi de ele pentru compania pe care o reprezentau si in acest caz, cu timpul, mi-am dat seama ca acea companie nu se ridica la nivelul valorilor acestor persoane.

    Ca sa nu lungim prea mult povestea aceasta care e fara sfarsit, interfata companiei cu potentialii angajati sau  clienti este foarte importanta, si cred ca e nevoie de multa atentie in selectarea acestor persoane deoarece pe langa faptul ca reprezinta companii ce-si desfasoara activitatea pe mai multe continente pot influenta dramatic destinul tau, al fiecaruia dintre noi.

    Abilitatea de a citi un om si de a-i identifica potentialul, calitatile si defectele nu e la indemana oricui si plecand de aici pot degenera multe alte situatii.

I was wearing Zara dress, Manolo Blahnik sandals!









Saturday, June 6, 2015

Half way through!

Well, well, well... ce-am gasit eu astazi?!

Mi-am regasit blogul...  Ce ti-e si cu Facebook-ul asta. Ma uitam prin niste poze cand la un moment dat una dintre ele avea si trimitere catre un site. Si dau "click"... gici unde m-a trimis?! Pe The Street!

Si uite asa am realizat ca mi-am ignorat blogul multe, multe zile, saptamani...

Nu-i nimic, ma gandesc ca nu e tarziu nici acum sa mai trantesc vreo cateva poze si sa mai apas inca odata butonul "Publish".

Atat de multe s-au intamplat in ultima vreme incat nu am mai reusit sa ma concentrez la nevoile mele narcisiste, implicit la blog. Nu am mai avut nici timp nici posibilitatea de a poza, nu mi s-a parut potrivit sa scriu sau sa fac aluzii pe blog despre intamplarile din ultima vreme, asa ca pur si simplu m-am gandit ca daca nu am ceva dragut de postat mai bine sa aman... si am tot amanat!

Revin azi cu un outfit de vara potrivit pentru zilele lungi de la birou, cu un cadru vesel si colorat, potrivit pentru plimbarile din dupa-amiezile toride si cu cateva randuri care exprima perfect starea de spirit pe care o poti avea intr-o dupa-amiaza de weekend care te prinde lenevind pe canapea cu un laptop in brate .

Nu mai pierd mult timp acum deoarece trebuie sa dau o tura pe cateva site-uri pentru ca m-a prins vara fara sandale in garderoba si fara timp de cutreierat magazinele (n-as fi zis vreo data ca o sa vina ziua in care nu o sa am timp sa cheltui bani :)  )

I was wearing Zara shirt, Stradivarius skirt and Steve Madden wedges!










Share it!

You may also like

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...